Alergare cu DJ pe bulevardele din Ploiești: zeci de participanți la RUN. BEAT. REPEAT.

Citește și

Zeci de ploieșteni au ieșit sâmbătă, 14 noiembrie, la o alergare urbană organizată în centrul municipiului, chiar dacă vremea a fost schimbătoare. Evenimentul RUN. BEAT. REPEAT. a combinat mișcarea cu muzica și socializarea, fără clasament sau caracter competitiv.

Participanții s-au adunat pe esplanada Palatului Culturii și au pornit în jurul orei 16:20. Traseul, de aproximativ șase kilometri, a inclus Bulevardul Republicii și Bulevardul Independenței, iar grupul a fost însoțit pe tot parcursul de muzica unui DJ.

Traseu și măsuri de siguranță

Alergarea s-a desfășurat într-un ritm accesibil, participanții deplasându-se compact pe prima bandă a celor două bulevarde. Pentru derularea în siguranță a activității, circulația a fost oprită temporar pe strada Sublocotenent Erou Călin Cătălin.

Pe traseu a fost amenajat și un punct de hidratare la Caffé Milano. La final, cei înscriși au fost invitați la un After Run Party la PICUP Analog Cafe, pe strada Ștefan Greceanu.

RUN. BEAT. REPEAT. a fost organizat de comunitatea Origins Journey împreună cu Fundația Județeană pentru Tineret Prahova. Evenimentul s-a aflat la prima ediție, iar formatul propus a pus accentul pe experiența de grup, nu pe cronometrare, premii sau stabilirea unui clasament.

Articole Recente