Ministerul Educației și Cercetării a lansat programul PRIMII – Program pentru Reușita Învățământului Primar prin Măsuri Integrate de Intervenție. Peste 1,21 miliarde de lei vor fi alocate pentru aproximativ 50.000 de elevi din ciclul primar, în scopul reducerii abandonului școlar și prevenirii analfabetismului funcțional.
Finanțarea este asigurată prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, iar proiectele vor fi implementate pe durata a trei ani. Școlile eligibile trebuie să transmită cererile până la 12 octombrie 2026, ora 17:00.
În Prahova, pe lista unităților care pot solicita fonduri se află școli din municipiile Ploiești și Câmpina, orașele Băicoi, Mizil și Plopeni, precum și mai multe comune și sate din județ. Unitățile au fost selectate în funcție de riscul mare sau foarte mare de părăsire timpurie a școlii și abandon școlar.
Cum pot fi folosiți banii
Programul urmărește ca finanțarea suplimentară să ajungă la elevii din comunitățile cu cele mai mari probleme socioeconomice. Prioritate vor avea activitățile care sprijină recuperarea pierderilor de învățare și dezvoltarea competențelor de alfabetizare funcțională și științifică.
- activități „Școala după Școală”, inclusiv lecții individualizate și programe de recuperare;
- activități extracurriculare și extrașcolare;
- materiale didactice, resurse educaționale, bunuri și servicii necesare intervențiilor remediale;
- hrană pentru elevii care participă la activitățile finanțate;
- servicii de consiliere și terapie;
- consiliere și orientare școlară pentru elevi;
- consiliere parentală.
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a declarat: „PRIMII va însemna sprijin real, măsurabil, pentru copiii din școlile cele mai vulnerabile, cu cele mai mari probleme socioeconomice, în vederea prevenirii analfabetismului funcțional și a reducerii abandonului școlar”.
Evaluarea unităților s-a făcut pe baza unor indicatori precum Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație (MATE), dezvoltat împreună cu Banca Mondială, indicele de risc comunitar stabilit de UNICEF și mediul de rezidență al școlii. Ministerul anunță că procedura de înscriere a fost simplificată pentru a reduce volumul documentelor și efortul administrativ al unităților de învățământ.
Școlile eligibile din Prahova
Lista oficială este inclusă în Anexa nr. 4 a apelului de selecție pentru programul PRIMII. Unitățile din județul Prahova sunt următoarele:
- Școala Gimnazială, comuna Baba Ana – cod 2961102685, PJ, rural, risc mare, marginalizare medie–mare;
- Liceul Tehnologic „Constantin Cantacuzino”, orașul Băicoi – cod 2961102233, PJ, urban, risc mare;
- Școala Gimnazială „Dumitru Ghenoiu”, orașul Băicoi – cod 2962106237, AR, urban, risc mare;
- Școala Gimnazială „Sfinții Împărați”, comuna Balta Doamnei – cod 2961101779, PJ, rural, risc foarte mare;
- Școala Profesională, comuna Bălțești – cod 2961102147, PJ, rural, risc foarte mare, marginalizare medie–mare;
- Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr”, comuna Bărcănești – cod 2961107048, PJ, rural, risc foarte mare;
- Școala Gimnazială „Dumitru Hera”, sat Bătești, comuna Brazi – cod 2962106151, AR, rural, risc foarte mare;
- Școala Gimnazială, comuna Berceni – cod 2961100317, PJ, rural, risc foarte mare;
- Școala Gimnazială, comuna Brazi, cu sediul în Brazii de Sus – cod 2961102726, PJ, rural, risc foarte mare;
- Liceul Tehnologic Mecanic, municipiul Câmpina – cod 2961102952, PJ, urban, risc foarte mare;
- Școala Gimnazială, sat Cătina, comuna Florești – cod 2962101404, AR, rural, risc mare, marginalizare medie–mare;
- Școala Gimnazială, sat Ciupe lnița, comuna Dumbrava – cod 2962105566, AR, rural, risc foarte mare;
- Școala Gimnazială, comuna Colceag – cod 2961107116, PJ, rural, risc foarte mare;
- Școala Gimnazială, sat Corlătești, comuna Berceni – cod 2962104081, AR, rural, risc foarte mare;
- Școala Gimnazială „Ioan Moga”, sat Dițești, comuna Filipeștii de Pădure – cod 2961102477, PJ, rural, risc mare;
- Școala Primară, comuna Drăgănești – cod 2962107912, AR, rural, risc foarte mare;
- Școala Gimnazială „Învățător Dinu Nicolae”, comuna Dumbrava – cod 2961107369, PJ, rural, risc foarte mare;
- Școala Gimnazială „Erou Sergent Grigore Ioan”, comuna Dumbrăvești – cod 2961107333, PJ, rural, risc mare;
- Școala Gimnazială, comuna Florești – cod 2961101838, PJ, rural, risc mare, marginalizare medie–mare;
- Școala Gimnazială, comuna Gura Vitioarei – cod 2961100136, PJ, rural, risc mare;
- Școala Gimnazială, sat Homorâciu, comuna Izvoarele – cod 2962105955, AR, rural, risc foarte mare;
- Școala Gimnazială „Traian Săvulescu”, comuna Izvoarele – cod 2961100127, PJ, rural, risc foarte mare;
- Școala Gimnazială „Eroilor”, comuna Lipănești – cod 2961106983, PJ, rural, risc mare;
- Școala Gimnazială, sat Mărginenii de Jos, comuna Filipeștii de Târg – cod 2961101458, PJ, rural, risc foarte mare;
- Școala Gimnazială, sat Mireșu Mare, comuna Sângeru – cod 2962104782, AR, rural, risc foarte mare, marginalizare medie–mare;
- Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae”, orașul Mizil – cod 2961102762, PJ, urban, risc foarte mare;
- Școala Gimnazială, sat Ologeni, comuna Poienarii Burchii – cod 2962103935, AR, rural, risc mare;
- Școala Gimnazială, sat Pietroșani, comuna Puchenii Mari – cod 2962105747, AR, rural, risc foarte mare;
- Școala Gimnazială „Anton Pann”, municipiul Ploiești – cod 2961101589, PJ, urban, risc foarte mare;
- Școala Gimnazială „Candiano Popescu”, municipiul Ploiești – cod 2961102934, PJ, urban, risc foarte mare;
- Școala Gimnazială „Florin Comișel”, municipiul Ploiești – cod 2962104764, AR, urban, risc mare;
- Școala Gimnazială „Ioan Grigorescu”, municipiul Ploiești – cod 2962100068, AR, urban, risc mare;
- Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu”, municipiul Ploiești – cod 2961101969, PJ, urban, risc mare;
- Școala Gimnazială „Rareș Vodă”, municipiul Ploiești – cod 2961107012, PJ, urban, risc mare;
- Școala Gimnazială, sat Plopeni, comuna Dumbrăvești – cod 2962104167, AR, rural, risc mare;
- Școala Gimnazială, comuna Podenii Noi – cod 2961100118, PJ, rural, risc foarte mare;
- Școala Gimnazială „Învățător Ion Mateescu”, comuna Poiana Câmpina – cod 2961102138, PJ, rural, risc mare;
- Școala Primară, sat Poiana Vărbilău, comuna Vărbilău – cod 2962105186, AR, rural, risc foarte mare;
- Școala Gimnazială „Antonie Vodă”, sat Popești, comuna Brazi – cod 2962100715, AR, rural, risc foarte mare;
- Școala Gimnazială, sat Rachieri, comuna Valea Călugărească – cod 2962106843, AR, rural, risc mare;
- Școala Gimnazială, sat Românești, comuna Bărcănești – cod 2962101241, AR, rural, risc foarte mare;
- Școala Profesională, comuna Sângeru – cod 2961102441, PJ, rural, risc foarte mare, marginalizare medie–mare;
- Școala Gimnazială „Minerva Alexandrescu”, comuna Șoimari – cod 2961102875, PJ, rural, risc mare;
- Școala Gimnazială, sat Tătărani, comuna Bărcănești – cod 2962101268, AR, rural, risc foarte mare;
- Școala Gimnazială Țintea, orașul Băicoi – cod 2962106246, AR, urban, risc mare;
- Școala Gimnazială „Învățător Radu Ion”, sat Vadu Părului, comuna Albești-Paleologu – cod 2961107342, PJ, rural, risc mare;
- Școala Gimnazială „Ion Ionescu”, comuna Valea Călugărească – cod 2961101639, PJ, rural, risc mare;
- Școala Gimnazială, sat Vărbila, comuna Iordăcheanu – cod 2961106992, PJ, rural, risc mare;
- Școala Gimnazială „Spirea Sorescu”, sat Zamfira, comuna Lipănești – cod 2962106888, AR, rural, risc mare.
Ministerul Educației și Cercetării urmează să organizeze webinare pentru reprezentanții școlilor, atât în etapa de depunere a proiectelor, cât și pentru sprijinirea implementării acestora. Documentele apelului și lista completă a unităților eligibile sunt disponibile în pagina dedicată programului PRIMII.