Camera Deputaților a aprobat, miercuri, legea prin care se instituie Programul pentru investiții și locuri de muncă destinat județelor Prahova, Hunedoara, Gorj, Dolj, Galați și Mureș. Măsurile urmăresc atragerea investițiilor productive, creșterea productivității și crearea unor locuri de muncă stabile.
Programul prevede facilități fiscale și orientarea cu prioritate a unor fonduri publice către modernizarea infrastructurii. Pot beneficia operatorii economici care au sediul social și punctul de lucru în unul dintre cele șase județe și care desfășoară efectiv activități economice acolo.
Facilități pentru companii și angajări
Inițiativa nu presupune acordarea unor subvenții, ci aplicarea unei politici fiscale diferențiate pentru stimularea noilor investiții. Potrivit raportului comisiilor de specialitate, impactul imediat asupra bugetului este considerat nesemnificativ, în condițiile în care măsurile ar urma să genereze venituri bugetare suplimentare în viitor și să permită redistribuirea fondurilor publice între județe.
Companiile incluse în program vor avea obligația să transmită agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă toate posturile disponibile și să le publice în platforma Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. La solicitarea beneficiarului, AJOFM va transmite lista candidaților pentru posturile vacante în cel mult 10 zile lucrătoare.
Programul va fi aplicat timp de cinci ani de la intrarea în vigoare a legii. Perioada poate fi prelungită dacă obiectivele de convergență și coeziune economico-socială impun continuarea măsurilor.
Proiectul fusese aprobat anterior de Senat, iar Camera Deputaților a avut rol de for decizional.