Oana Gheorghiu, propusă pentru Ministerul Sănătății în Guvernul condus de S. Mureșan, a primit marți aviz negativ din partea comisiilor parlamentare. În timpul audierii, ea a prezentat priorități legate de finanțarea sistemului, digitalizare și reforma spitalelor, dar a întâmpinat dificultăți la întrebările punctuale despre pacienții oncologici.
Întrebată despre accesul bolnavilor de cancer la investigații PET-CT și despre costurile acestora, Gheorghiu a spus că nu deține, în acel moment, toate datele necesare. „Nu am această informație în acest moment, nu știu să vă spun în acest moment. Știu că pentru pacienții oncologici se face cu trimitere și cu decontare, dar nu am informații despre costuri”, a declarat ea.
După audiere, Oana Gheorghiu și-a susținut experiența de peste 16 ani în domeniul sănătății. Ea a afirmat că a interacționat cu sute sau chiar mii de pacienți și că principalele probleme ale sistemului țin de modul în care sunt alocate fondurile.
Propuneri pentru finanțarea spitalelor
Gheorghiu consideră că spitalele nu ar trebui finanțate doar în funcție de numărul de paturi și de posturile existente. În opinia sa, banii trebuie să urmeze serviciile medicale efectiv oferite pacienților, în condițiile în care bugetul sănătății s-a dublat în ultimii zece ani.
„Atunci când vom schimba finanțarea și va plăti doar faptul că a prestat un serviciu pacientului și nu doar pentru că ai un pat, managementul va trebui să se profesionalizeze sau sistemul nu va mai avea bani”, a spus ea. Printre măsurile menționate s-au numărat organizarea unor concursuri reale pentru conducerea spitalelor și continuarea digitalizării din sănătate.
Oana Gheorghiu a explicat că a acceptat nominalizarea deoarece consideră că sistemul medical românesc poate fi reformat prin colaborare și prin folosirea resurselor existente. Ea a invocat medicii bine pregătiți, dezvoltarea spitalelor și existența unei viziuni care ar putea schimba modul de funcționare al sistemului.
Documente cerute Ministerului Sănătății
În timpul audierii, candidata a fost întrebată dacă a primit lista centrelor unde pot fi tratate accidentele vasculare cerebrale. Gheorghiu a răspuns că solicitase documentul Ministerului Sănătății încă din săptămâna precedentă și că știe care sunt intervențiile necesare în cazurile de AVC și infarct.
Prima măsură pe care ar lua-o în funcția de ministru ar fi, potrivit declarațiilor sale, rectificarea bugetară. Scopul ar fi asigurarea fondurilor pentru servicii medicale, medicamente și tratamentul pacienților oncologici și cronici.
„Prima acțiune a ministrului Sănătății este rectificarea bugetară astfel încât să asigurăm banii necesari pentru servicii, pentru medicamente, pentru pacienți oncologici, cronici, pentru tot ce este esențial. Avem nevoie de un guvern care să facă rectificarea bugetară”, a afirmat Oana Gheorghiu.
Clarificări despre „Dăruiește Viață”
În cadrul audierii au fost aduse în discuție și rapoartele financiare ale organizației „Dăruiește Viață” pentru perioada 2019-2024, pe care Oana Gheorghiu a condus-o. Ea a respins acuzația potrivit căreia 118 milioane de lei nu ar fi fost justificate prin facturi.
„Nu există această sumă la Dăruiește Viață care nu are facturi, toate sunt auditate, avem toate situațiile financiare depuse, nu a existat nicio sumă nedocumentată”, a răspuns Gheorghiu.