Ploieștiul devine hub pentru operațiunile Irisolaris în Europa Centrală și de Est

Citește și

Camera de Comerț și Industrie Prahova și Irisolaris România discută despre extinderea investițiilor în energia regenerabilă și implicarea companiilor locale în proiecte internaționale. Întâlnirea a avut loc la sediul filialei grupului francez din Parcul Industrial Ploiești.

Președintele CCI Prahova, Marius Marinescu, s-a întâlnit cu Marius Cismaru, directorul general al Irisolaris România. Discuțiile au vizat identificarea unor modalități prin care firmele prahovene să fie integrate în lanțul global de producție al companiei.

Operațiuni pentru regiune

Irisolaris România și-a început activitatea la Ploiești la mijlocul lunii iunie. Filiala nu funcționează doar ca reprezentanță, ci coordonează operațiunile grupului pentru Europa Centrală și de Est.

Activitatea companiei acoperă întregul parcurs al proiectelor din domeniul energiei regenerabile: de la realizarea studiilor tehnice și proiectare până la producția echipamentelor de distribuție, instalarea parcurilor fotovoltaice și serviciile de mentenanță pe termen lung.

Din unitatea aflată în Parcul Industrial Ploiești sunt livrate către proiecte din Franța, Belgia și Germania echipamente pentru tehnologie solară și sheltere industriale fabricate în România. Compania susține că această activitate transformă resursa umană din Prahova într-o componentă a operațiunilor sale de export.

Articole Recente