Ploieștiul nu a fost definit doar de petrol, ci și de dezvoltarea educației și a vieții urbane. În 1847, orașul avea 27 de școli, o cifră care îl plasa într-o poziție aparte între capitalele de județ ale vremii.
Tot în acea perioadă este menționată o școală normală considerată prima școală de fete din Ploiești. Pentru un târg aflat încă înaintea transformării sale în principal centru petrolier, existența unei rețele educaționale atât de extinse indica o comunitate urbană dinamică.
De la școli la industria petrolului
Un alt reper major în istoria orașului este anul 1857, când România a fost inclusă în statisticile internaționale privind producția oficială de petrol. Prahova a avut un rol important în această evoluție, iar la Râfov instalația construită de frații Mehedințeanu pentru rafinarea petrolului furniza deja produse unei piețe aflate în dezvoltare.
Industria petrolieră a schimbat profilul Ploieștiului, însă orașul a continuat să se dezvolte și prin instituții culturale, școli și o viață intelectuală intensă. Istoria locală nu se rezumă, astfel, la imaginea orașului supranumit „capitala aurului negru”.
Județul Prahova reunește și astăzi repere foarte diferite: Valea Prahovei și Munții Bucegi, exploatările petroliere, terenurile agricole și podgoriile din Dealu Mare. Vinul, grâul, floarea-soarelui și porumbul fac parte din identitatea unei regiuni care a produs, a cultivat și a creat de-a lungul timpului.
Privită prin aceste repere, istoria Ploieștiului și a Prahovei depășește o singură poveste. Orașul care a intrat devreme în istoria petrolului mondial s-a format și prin educație, cultură și inițiative care au contribuit la modernizarea sa.